Asa sustine celebrul Eddie Jordan, in prezent comentator la BBC, dar impresarii britanicului si cei de la McLaren resping ipoteza Fostul pilot si proprietar de echipa de Formula 1 Eddie Jordan, acum comentator BBC, a declarat ca Lewis Hamilton va semna un contract cu echipa Mercedes, unde il va inlocui pe Michael Schumacher, insa actuala formatie a britanicului, McLaren-Mercedes, si impresarii acestuia au dezmintit. "Cred ca Hamilton si Mercedes au ajuns deja la un acord, iar semnarea contractului este iminenta. Acum cateva saptamani, am spus la TV ca Lewis este pe picior de plecare si stiam atunci ca discuta cu Ferrari, ceea ce s-a dovedit a fi adevarat. Acum pot sa confirm ca oamenii lui s-au intalnit cu cei de la Mercedes. Bernie Ecclestone m-a facut sa inteleg clar ca Schumacher pleaca, chiar daca germanul a negat apoi. Totul pare sa arate ca Michael pleaca si Lewis soseste in locul lui la Mercedes", a declarat irlandezul. Potrivit acestuia, McLaren nu poate sa-i mai plateasca pilotului sau salariul de 12 milioane de euro pe an, iar firma de impresariat a lui Hamilton, una celebra in Marea Britanie, incearca sa-l transforme intr-o vedeta de talie internationala, transferandu-l la o echipa cu notorietate pe masura. "Hamilton nu s-a inteles cu McLaren inca in privinta noului contract. De altfel, au spus clar ca nu-i pot oferi atat de mult cat castiga astazi, 12 milioane de euro, salariu care a fost negociat inaintea crizei financiare. Mai mult, McLaren va trebui sa plateasca incepand de anul viitor motoarele Mercedes. Trecerea lui Hamilton la Mercedes are sens si in contextul in care managerul sau, Simon Fuller, omul din spatele Spice Girls si David Beckham, incearca sa-l pozitioneze pe Lewis ca o vedeta internationala, asa cum e Beckham, iar Mercedes este o marca mai cunoscuta pe plan mondial decat McLaren. A existat o incertitudine in privinta viitorului Mercedes