Faptul că proiectul legii sănătăţii a fost pus iarăşi în aşteptare încă nu stârneşte îngrijorare, dar induce presupuneri de toate felurile. Intenţia autorităţilor era ca acest act să fie adoptat de pe la începutul anului. Atunci, simpla discuţie asupra unei secţiuni a acestui document a dezlănţuit o furtună socială care s-a potolit greu. Populaţia mulţumită de eficienţa sistemului de asistenţă de urgenţă a respins destul de vehement modificările pe care le-ar fi adus noua lege, iar „stăpânirea“ a trebuit să bată în retragere. Efectul de domino social şi politic, pe care l-a iniţiat reacţia populară la intenţia de a schimba datele unui serviciu care funcţiona acceptabil, a atins şi celelalte capitole ale proiectului şi el a fost pus în aşteptare pentru prima dată. Dacă se întâmplă ca el să aştepte acum din nou, este simplu de presupus că reacţiile împotriva prezumtivei legi a sănătăţii persistă şi sunt serioase. Motivele nu par a fi multe, dar sunt esenţiale. Unul dintre ele şi cel mai important ar fi, se pare, coplata. Populaţia nu acceptă a fi silită să dea parale pentru sistemul sanitar şi consideră că i se pregăteşte un nou bir. Pare greu de admis că nu e altfel, din moment ce fiecare cetăţean contribuie prin impozite la alimentarea bugetului, care, dintr-o dată, nu mai poate să asigure îngrijirea acestor cetăţeni când se îmbolnăvesc. Şi dacă până acum a fost posibil fără coplată, de ce nu se face astfel încât să fie posibil şi în continuare? De ce în alte ţări se asigură funcţionarea exemplară a sistemului sanitar naţional numai de la buget? Explicaţiile furnizate de „corifeii“ reformei sanitare nu lipsesc, dar au marele defect că nu conving pe deplin. Mai mult, relativ recent, un onorabil politician, fost ministru la sănătate, a afirmat cu toată claritatea şi hotărârea că sănătatea ar trebui să fie susţinută exclusiv de la buget. Vorbea în deplină