Orice cercetare se desfășoară ca răspuns al unei duble situații: nevoia de cunoaștere resimțită la nivel personal și la nivel social. Atunci cînd cele două impulsuri se întîlnesc și cînd condițiile generale o permit, cercetarea dintr-un domeniu dat ia o formă instituționalizată. La fel s-a petrecut și cu explorarea „orizonturilor roșii“. Descifrarea regimurilor de dictatură comunistă și a condițiilor de viață pe care acestea le-au presupus a ajuns, odată cu schimbarea de regim de la sfîrșitul anului 1989, pe agenda priorităților istoriografice. Cîțiva ani mai tîrziu, ea s-a configurat în programul mai multor institute de cercetare cu specific propriu, al unor ONG-uri, rezultat al interesului societății civile, al mediilor academice și al statului însuși pentru acest obiectiv. Fundaţia Academia Civică, înființată în 1994, ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a se crea o fundaţie care să realizeze şi să administreze proiectul Memoria­lului Sighet, adoptat de înaltul for internaţional, conține și un centru de studii propriu. Este vorba despre Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, condus de Romulus Rusan. Acest centru a colectat întîi date de istorie orală, strîngînd, în paralel, documente, fotografii, obiecte şi hîrtii care să poată fi folosite pentru crearea celor peste cincizeci de săli în fostele celule ale închisorii, ajutînd la o organizare muzeală consistentă și relevantă a spațiului carceral sighetean de odinioară. Sub egida departamentului editorial al centrului, s-au editat peste 35.000 de pagini în cadrul Analelor Sighet, alBibliotecii Sighet și în alte serii (Documente, În afara colecţiilor, Interval, Istorie orală, Ora de istorie, Viaţa cotidiană etc.). Institutul de Investigare a Crimelor Co­munismului în România (IICCR) a fost comasat în 2009 cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (INMER, înființat din 2003),