* "Avem nevoie de sprijinul brăilenilor, iar noi le promitem o nouă victorie", spune Alin Pânzaru
La debutul său ca antrenor principal, Alin Pânzaru a reuşit să facă din CF Brăila o echipă puternică, dornică de performanţă.
Iar echipa fanion a oraşului Brăila, într-o cu totul altă alcătuire faţă de sezonul trecut, şi-a făcut încălzirea cu Viitorul Axintele, pe care a eliminat-o din Cupa României şi după câteva zile a păşit cu dreptul şi în campionat, câştigând cu 4-2 la o formaţie cu multe nume sonore în lot, Chindia Târgovişte.
CF Brăila urmează să-şi facă debutul în acest sezon şi pe teren proriu, gruparea de la Dunăre urmând să o întâlnească sâmbătă, de la ora 11.00, pe Municipal, pe nou promovata Unirea Slobozia, echipă la care evoluează fostul golgeter al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, dar şi brăilenii Viorel Gheorghe şi Roşu.
Alin Pânzaru spune că are nevoie de sprijinul publicului brăilean pentru a bifa cea de-a doua victorie din acest tur de campionat una în urma căreia CF Brăila ar putea urca în postura de lideră a seriei Est.
"Adversara de sâmbătă, Unirea Slobozia, are jucători cu experienţă, nu va fi o simplă formalitate pentru noi să obţinem victoria, dar avem atu-urile noastre, un moral foarte bun după victoriile din cupă şi campionat şi jucăm pe Municipal în faţa propriilor suporteri. Sper ca brăilenii să vină la stadion în număr cât mai mare, avem nevoie de sprijinul lor, iar noi le promitem o nouă victorie", a declarat Alin Pânzaru.
* "Avem nevoie de sprijinul brăilenilor, iar noi le promitem o nouă victorie", spune Alin Pânzaru
La debutul său ca antrenor principal, Alin Pânzaru a reuşit să facă din CF Brăila o echipă puternică, dornică de performanţă.
Iar echipa fanion a oraşului Brăila, într-o cu totul altă alcătuire faţă de sezonul trecut, şi-a făcut încălzirea cu