Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră s-au întrebat vreodată ce l-a apucat pe Ceauşescu ca în momentul cel mai dificil al domniei sale despotice să înceapă să plătească, până la ultimul cent, datoriile pe care le avea la băncile străine. De ce a vrut cel mai iubit dintre români să-şi facă viaţa şi mai grea exact când scaunul său începuse să se clatine?
Nu ştiu dacă liderii USL şi-au pus această întrebare până vara aceasta. Nu ştiu nici dacă ea le-a traversat mintea, măcar pentru o secundă, după ce l-au suspendat pentru a doua oară pe Traian Băsescu. Mai precis, atunci când unul dintre numeroşii reprezentanţi ai partenerilor europeni şi americani care le-au trecut pragul pentru a afla ce este în capul lor, exasperat de bla-bla-urile preţioase care i se serveau, i-a întrebat direct: "Cât credeţi că veţi rezista la putere din clipa în care nu o să mai aveţi bani să plătiţi salariile din sectorul public şi pensiile la timp? Cât va mai rămâne din procentele de susţinere electorală pe care le invocaţi acum, după şase luni de blocaj?".
Mulţi spun că această discuţie, cu absolut toate cărţile pe masă, plus un ultimatum formulat fără nici o urmă de diplomaţie, a reprezentat adevăratul punct de cotitură care a decis soarta puciului.
Realitate sau legendă, cert este că, până să se ajungă aici, lui Antonescu i-ar fi prins bine curiozitatea de a afla ce s-a întâmplat în ultimii ani de domnie a lui Ceauşescu şi să fi citit un pic de istorie recentă, şi nu doar pe cea cu Mircea cel Bătrân şi Baiazid, pe care o preda el elevilor. L-ar fi scutit, poate, de o discuţie umilitoare şi de o înfrângere ruşinoasă.
De la istorici adevăraţi ar fi aflat ceea ce apostolii protocronismului care se perindă prin studiourile Antenei 3 nu o să admită niciodată. Şi anume că predecesorul său, Nicolae Ceauşescu, nu a luat de bunăvoie decizia de a returna datoriile pe care România l
