Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, ieri, la Târgu-Mureş, că Uniunea nu este preocupată de încheierea vreunei alianţe cu Partidul Civic Maghiar (PCM) sau cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an. „Dacă am face o alianţă (cu PCM şi PPMT – n.r.), vă închipuiţi, creşte pragul la 6-7-8%. N-avem niciun motiv, în primul rând, n-avem niciun motiv să facem aceste alianţe. Noi am câştigat alegerile din iunie, ne pregătim de alegerile parlamentare. N-avem nevoie pe listele noastre, de exemplu, de parlamentari – că asta vehiculează unii – ca domnul Tokes (Laszlo – n.r.), care a fost pe listele UDMR, din câte-mi aduc aminte, pe locul întâi la alegerile europarlamentare şi a doua zi deja a început nu numai să critice UDMR, dar nu mai are nimic, nicio legătură cu UDMR. Deci asta-i problema dânsului şi a conştiinţei dânsului. Deci n-avem nevoie ca a doua zi în Parlament să apară politicieni care sunt pe listele noastre şi să spună eu sunt în numele nu ştiu cărui partid şi după aceea să facă ce vrea”, a afirmat Laszlo Borbely. Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, ieri, la Târgu-Mureş, că Uniunea nu este preocupată de încheierea vreunei alianţe cu Partidul Civic Maghiar (PCM) sau cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an. „Dacă am face o alianţă (cu PCM şi PPMT – n.r.), vă închipuiţi, creşte pragul la 6-7-8%. N-avem niciun motiv, în primul rând, n-avem niciun motiv să facem aceste alianţe. Noi am câştigat alegerile din iunie, ne pregătim de alegerile parlamentare. N-avem nevoie pe listele noastre, de exemplu, de parlamentari – că asta vehiculează unii – ca domnul Tokes (Laszlo – n.r.), care a fost pe listele UDMR, din câte-mi aduc aminte, pe locul întâi la alegerile europarlamentare şi a doua zi