…nu mă interesează salariul lui Iniesta
Deloc indiferent la cum s-a bucurat dl Moratti cînd Interul lui a egalat Vasluiul în ultimele secunde, deloc indiferent la scăndăluţul care s-a lăsat între Şumudică, Porumboiu şi Piţurcă, după acel 2-2 de pe Meazza, deloc indiferent la calitatea superioară a meciului de la Cluj, trecută cu vederea în lumina grupelor în care au căzut CFR-ul şi Steaua, deloc indiferent la incapacitatea Uefei de a-i asigura patronului din Ghencea numai meciuri fără emoţii, eu, mai presus de toate, în această săptămînă, m-am bucurat zi de zi pentru Iniesta. Nu cred că am fost deplasat, cu atît mai puţin idiot - vorba lui Dănuţ Petrescu, care nu-mi iese din minte: “Nu sînt idiot să-mi schimb stilul, dar cine aşteaptă fotbal-spectacol să meargă la Barcelona”. Nici eu nu sînt idiot să-mi schimb stilul, optica sau gustul: sînt foarte mulţumit - nu zic chiar mîndru, de cînd mi s-a propus o dată să fiu mîndru că-s contemporan cu Mutu - pentru izbînda, în fine, a lui Iniesta, în votul pentru cel mai bun european, întrecîndu-se cu Messi şi Ronaldo (Atenţie, şi aici doi de la Guardiola şi unu de la Mou!). Ţinînd la Messi cît e normal să ţii la un fotbalist anormal de bun, fără să uit că un confrate de talia scriitorului portughez Antunes a putut pune pe hîrtie: “Aş vrea să scriu aşa cum joacă Messi”, nu ezit să recunosc că aş fi fost indispus ca Iniesta să nu prindă ziua în care să fie consacrat peste Messi. Poate că o şi meritam, avînd în vedere de cîte ori am afirmat aici, stîrnind zîmbete şi obiecţii, că fără Iniesta (şi Xavi) Messi nu poate fi Messi. Ar trebui să ne lăudăm cu Iniesta, toţi cei care - cîţi om mai fi? - iubim fotbalul ca joc autodefinit de asociaţie, adică pe pase, pe demarcări, pe altceva, cum a zis genial cineva, decît pe viaţă şi pe moarte. Fireşte că nu-s idiot ca să nu înţeleg că e şi pe bani, pe euro şi pe neuro, pe contra
