Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimism moderat la Rapid înaintea derbiului cu FC Botoşani

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 septembrie 2012 ·

Au mai rămas doar câteva ore până la derbiul de mâine, de la Botoşani, contând pentru etapa a II-a a Ligii secunde şi starea de spirit din tabăra rapidistă este în continuare una pozitivă, în ciuda eşecului înregistrat sâmbăta trecută, pe Areni, împotriva formaţiei Delta Tulcea, în runda inaugurală. „Îi ştim foarte bine pe botoşăneni şi ei ne cunosc la fel de bine. Chiar dacă ei luptă pentru promovare şi noi pentru evitarea retrogradării, în astfel de meciuri este posibil orice, aşa că ne putem mari speranţe într-un rezultat favorabil. Jucătorii noştri au trecut peste botezul Ligii secunde, iar dacă vom evolua curajos şi nu vom repeta greşelile din partida cu Delta Tulcea, sunt sigur că putem obţine cel puţin o remiză în confruntarea cu FC Botoşani”, a declarat tehnicianul „ceferiştilor”, Bogdan Tudoreanu.

Absenţe importante în tabăra „ceferistă”

Recuperat în ultima clipă pentru partida de mâine, atacantul Mircea Negru deplânge absenţele accidentaţilor Homneac şi Marinkovic, precum şi a suspendaţilor Bălan şi Duman. „Este păcat că nu putem juca în derby în formula completă. Botoşănenii alcătuiesc o formaţie mai experimentată şi pornesc categoric cu prima şansă, însă dacă vom sta bine în teren şi nu vom lua gol în prima repriză, avem şanse să obţinem un rezultat pozitiv”, este de părere golgeterul sucevean.

La rândul său tânărul fundaş Florin Plămadă spune că nu are emoţii înaintea partidei cu FC Botoşani. „Presiunea rezultatului va atârna mai greu pe umerii fotbaliştilor gazdă şi sper să putem profita de acest lucru. Am jucat de atâtea ori împotriva adversarilor de sâmbătă, încât nu cred că pot să ne surprindă cu ceva. Dacă vom repeta prestaţia bună pe care am avut-o în repriza secundă cu Delta Tulcea, atunci putem spera la un deznodământ care să-i mulţumească pe fanii noştri, care, sunt sigur, se vor deplasa în număr mare la Botoşani”, a p

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°