Codruţa Kovesi a anunţat vineri, 7 septembrie, că doi procurori vor fi cercetaţi, iar prim procurorul de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a fost demis pentru modul în care au realizat dosarele ucigaşului japonezei Yurika Masumo.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat vineri, 7 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară, în vederea demarării cercetării disciplinare a doi procurori, care s-au ocupat de şapte dosare de tâlhărie, omor şi viol, rămase nesoluţionate şi în care principalul suspect este Vlad Nicolae, implicat şi în uciderea studentei japoneze. Conform Agerpres, cei doi sunt procurorul Emanuel Dunca Wilhelm de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi procurorul Dănuţ Puntaru de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. De asemenea, prim procurorul de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a fost demis, din cauza managementului defectuos, de către procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.
Totodată, Kovesi a cerut ministrului Administraţiei şi Internelor pentru a dispune măsuri disciplinare faţă de poliţiştii care au instrumentat dosarele, “având în vedere gravele deficienţe constatate în administrarea şi valorificarea probelor specifice infracţiunilor contra vieţii (viol, tâlhărie, omor)”. Laura Kovesi a solicitat MAI iniţierea demersurilor de modificare legislativă, pentru găsirea unei formule de decontare între instituţiile publice în privinţa plăţii expertizelor, deoarece în acest domeniu se înregistrează mari întârzieri.
De asemenea, procurorul general a sesizat şi conducerea Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici”, deoarece s-a constatat că nu sunt efectuate expertizele până nu sunt plătite anticipat costurile. precizând că “plata costului expertizei nu ar trebui să condiţioneze efect