Administratorul judiciar al Fortus Iaşi, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), a anunţat ieri că în cadrul ultimei întâlniri avute cu reprezentanţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au fost depuse patru intenţii de preluare a activului Fortus Iaşi.
"În cadrul ultimei întâlniri avute la AVAS au fost depuse 4 intenţii de investiţii şi preluare a activului, dintre care cel puţin două cu intenţie clară de prezervare a locurilor de muncă şi continuare a producţiei", a anunţat ieri CITR, precizând că pentru a urgenta găsirea unei soluţii pentru Fortus, specialiştii în insolvenţă au cerut AVAS şi ANAF întâlniri comune pentru a discuta cele mai eficiente soluţii pentru salvarea companiei.
"În ceea ce priveşte activităţile derulate de Casa de Insolvenţă Transilvania în cazul Fortus, aşa cum am mai arătat şi cu alte ocazii, toate acţiunile întreprinse de noi au avut aprobarea creditorilor, inclusiv a AVAS, iar toate procedurile au fost efectuate sub controlul instanţei. Încă de la numirea ca administrator judiciar al companiei, CITR a făcut toate demersurile pentru continuarea producţiei, pentru a salva afacerea Fortus", notează specialiştii în insolvenţă, precizând că planul propus de către administratorii judiciari prevedea găsirea unui investitor care să achiziţioneze societatea ca întreg, urmând a investi sumele necesare pentru repornirea cel puţin parţială a acestei platforme.
Precizând că există intenţii de investiţii, "însă administratorii judiciari nu le-au putut da curs tocmai din cauza acestor fluctuaţii procedurale şi a dezacordurilor dintre creditori", specialiştii în insolvenţă amintesc că "tergiversarea aprobării planului de reorganizare de către unii creditori, inclusiv de către AVAS, a dus la decizia Tribunalului Sindic Târgu Mureş de a declara falimentul companiei".
Casa de Insolvenţă Transilvania a conte