Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sever Voinescu: USL nu va putea constitui majoritatea în viitorul Parlament

Publicat in rfi, vineri 7 septembrie 2012 ·

Viitoarea alianţă de centru-dreapta ar putea obţine 30% la alegerile parlamentare din 9 decembrie. USL nu va face singură 50% plus 1, nu va fi capabilă să constituie majoritatea în viitorul Parlament. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu la RFI de vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu.

Liderul democrat-liberal spune că "la momentul alegerilor locale, când Partidul Democrat Liberal a fost la momentul cel mai jos electoral din această perioadă, PDL a obţinut 22% pe scorul politic. Eu am toată speranţa că pe de o parte adunând alături de Partidul Democrat Liberal alte forţe proaspete, inteligente, alerte şi mai ales noi, în cadrul unei coaliţii de centru-dreapta şi articulând în felul acesta o ofertă credibilă, pe de altă parte, cu oamenii care se dumiresc din ce în ce mai mult şi în proporţie de masă, ca să citez pe poet, despre USL, cine sunt, ce vor aceşti aventurieri politici, Ponta şi Antonescu, felul în care Dan Voiculescu conduce de fapt întreaga operaţiune, lucrurile astea se văd deja zi de zi, eu cred că pe acest fond pe de o parte de dumirire a electoratului în privinţa USL-ului şi pe de altă parte, de acţiune politică constructivă, coerentă şi autocritică, evident, a PDL-ului, asumând lecţiile pe care le-am primit, eu cred că PDL-ul se poate duce cu 8-10 procente peste scorul de la locale. De fapt, vreau să precizez, nu PDL-ul, ci alianţa de centru-dreapta".

Sever Voinescu afirmă că "procesul de constituire a majorităţii va fi mult mai complicat. Şi de aici trebuie să înţelegeţi că USL nu va face singur 50% plus 1, USL nu va fi capabil să constituie majoritatea în viitorul Parlament şi atunci forţele politice vor trebui să se grupeze, pentru a forma o viitoare majoritate parlamentară". Sever Voinescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre alegerile parlamentare

Viitoarea alianţă de centru-dreapta ar putea obţine 30% la alegerile

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 35 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 31 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 29 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 35 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°