Băiatul ar fi încercat să treacă de la geamul camerei sale la geamul unei camere vecine, pe afară. Din nefericire, gluma i-a fost fatală.
Băiatul care a decedat era din Bucureşti şi se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă. El făcea parte din lotul naţional de înot.
Răzvan şi colegele sale, la finalul unui concursMedicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa. Copilul care a murit la cabana Piatra Arsă era campion la înot la juniori
Tragedia care a avut loc la cabană este un şoc pentru profesorii şi elevii de la Liceul 'Emil Racoviţă" din Bucureşti, dar şi pentru echipa clubului de înot Delfinul, unde băiatul de 12 ani, Răzvan Marin, era legitimat şi câştigase mai multe concursuri.
Din primele date se pare că Razvan, aflat în cantonament cu echipa de club, a vrut să treacă dintr-o cameră în alta prin balcon. S-a dezechilibrat şi a căzut, impactul cu asfaltul fiind fatal.
Răzvan Marin a participat la Campionatul Naţional Poliatlon unde s-a clasat al patrulea la stilul "fluture". La ultimul Campionat Naţional pentru copii, sportivii din cadrul Centrului de Performanţă al secţiei de înot au obţinut rezultate foarte bune la toate probele - 13 clasări pe podium, din care 2 titluri de campion naţional, 6 locuri II şi 5 locuri III.
Băiatul ar fi încercat să treacă de la geamul camerei sale la geamul unei camere vecine, pe afară. Din nefericire, gluma i-a fost fatală.
Băiatul care a decedat era din Bucureşti şi se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă. El făcea parte din lotul naţional de înot.
Răzvan şi colegele sale, la finalul unui concursMedicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa. Copilul care a murit la cabana Piatra Arsă era campion la înot la juniori
Tragedia care a avut loc la cabană este