După ce au câștigat locul I la „Jam Session Festival” din 12 august, de la Sighișoara, albaiulienii din trupa ZadaR vor urca din nou pe o scena de concurs a Festivalului „Posada” de la Câmpulung Muscel. Evenimentul începe vineri, 7 septembrie și ține până duminică, iar trupa albaiuliană va concerta în prima zi. Ca şi la ediţiile precedente, pe lângă competiţia muzicală, cei prezenţi vor avea parte şi de o serie de concerte ale unor artişti: Celelalte Cuvinte, Ava Inferi, Krypton Reunion, Infected Rain şi Monarchy.
Posada Rock Festival este un festival a cărui poveste a început în 1986 şi care de-a lungul timpului a devenit o punte de lansare pentru mai mulţi artişti. Anul acesta 18 trupe la început de drum se vor lupta pentru premiile în valoare de 2000 de Euro.
Premiile acordate vor fi următoarele:
Marele premiu – voucher în valoare de 1000 euro
Locul 1 – voucher în valoare de 600 euro
Locul 2 – voucher în valoare de 300 euro
Locul 3 – voucher în valoare de 100 euro
Pe lângă latura de concurs, Posada Rock Festival 2012 vine în acest an şi cu ceva nou. În afara trupelor româneşti consacrate, pe scena de la Câmpulung Muscel vor urca şi artişti străini. Astfel, cele trei seri de festival se vor încheia cu recitaluri: Celelalte Cuvinte (Ro), Ava Inferi (Portugalia), Krypton Reunion (Ro), Lebowski (Polonia), Infected Rain (Republica Moldova), Experienced?!? (Belgia), Gothic (RO), Awake (RO), Abigail (RO), Shifting Sands (RO), Monarchy (Ro), TARG3T (Ro), Akral Necrosis (Ro) şi Todo (Republica Moldova).
Vineri, 7 septembrie 2012
Concurs:
14:00 Skins From My Eyes (Câmpulung)
14:30 N.E.G.A.T.I.V. (Bucureşti)
15:00 Electric Zebra (Bucureşti)
15:30 QuantiQ (Braşov)
16:00 Mt Place (Constanţa)
16:30 Soundcheck (Bucureşti)
17:00 Indefiance (Arad)
17:30 Zadar (Alba Iulia)
18:0