„Filmul lui Scorsese este un omagiu adus începuturilor cinematografiei, oamenilor pasionaţi, care fac tot posibilul să îşi ducă visele mai departe, indiferent de piedici ori tabuuri. Timpul este esenţial, iar trezirea memoriei se concretizează prin intermediul unor personaje-cheie. Aşa cum ceasurile sunt îngrijite şi întreţinute, la fel se întâmplă şi cu amintirile: ele trebuie salvate pentru a funcţiona ca element colectiv“ – scrie dna Ilinca Belciu la rubrica Ecran.

Lumea filmului este minunată, te lasă să visezi frumos. Cinematograful continuă să îşi fascineze publicul prin noile tehnici. Începuturile acestuia au fost profund marcate de artişti cu spirit liber şi extrem de inventiv pentru vremurile respective. Georges Méliès a fost unul dintre primii vrăjitori, luând în mâinile sale magia acestei arte şi transformând poveştile într-o călătorie spre imposibil. A împletit – într-o ţesătură impecabilă – absurdul, reveria, inocenţa, satira, ingenuitatea, distracţia, frumuseţea, astfel încât e greu să nu te laşi sedus de structura poveştii şi jucăriile inventate de Méliès. Filmul lui Martin Scorsese – Hugo (3D) porneşte de la cartea „Invenţia lui Hugo Cabret“ şi spune povestea unui orfan în vârstă de 12 ani, care trăieşte în zidurile gării din Paris, unde se îndeletniceşte cu mente­nanţa ceasurilor mecanice. Dincolo de ceasurile imense (printre piesele sale ai priveliştea perfectă a Parisului), un manechin mecanic pare să fie cea mai de preţ moştenire a copilului. Cu înfăţişarea unui bărbat, manechinul este un complicat şi pretenţios mecanism care îi va livra un mesaj important. Iar pentru a reuşi să-l repare, micuţul Hugo fură piesele jucăriilor mecanice dintr-un magazin al gării pariziene. Filmul lui Scorsese, care nu are cine ştie magie prin realizare, ci mai degrabă prin emoţia stârnită de personajul principal şi de descoperirea lui Méliès, te poa