Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sever Voinescu: Pentru Ponta, scaunul de premier e ca pluta pentru un naufragiat în mijlocul Oceanului!

Publicat in rfi, vineri 7 septembrie 2012 ·

Traian Băsescu şi USL sunt "condamnaţi la coabitare". Singurul lucru "care-l mai ţine în viaţă" pe Victor Ponta este scaunul de premier. USL nu are "absolut nici un motiv să se rupă", iar unii democrat-liberali gândesc în termeni de "wishful thinking". Declaraţiile au fost făcute la RFI de vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu.

În privinţa coabitării între preşedintele Traian Băsescu şi USL, Sever Voinescu spune că "părţile sunt cumva condamnate şi legal şi politic la coabitare. Lucrul ăsta se va întâmpla şi eu sunt convins că chiar dacă această coabitare va fi tensionată, chiar dacă mulţi vor fi nervoşi de o parte şi de alta, lucrurile vor merge înainte în această formulă, pentru că pe de o parte, acţiunea de demitere a preşedintelui s-a lovit de un refuz popular şi spun asta pentru că cei mai mulţi români nu au ieşit la urne, să dea sprijinul lor acţiunii USL. Pe de altă parte, nu-l văd nici pe Ponta plecând de la Guvern, el se ţine de scaunul de prim-ministru, pentru că paradoxal pentru scaunul de prim-ministru, e ca pluta pentru un naufragiat în mijlocul Oceanului! Asta-l salvează, asta-l mai ţine în viaţă! Deci nu-l văd plecând de acolo. Prin urmare, lucrurile trebuie să meargă în continuare aşa".

Întrebat cum priveşte tensiunile din interiorul USL, Sever Voinescu a răspuns: "Eu sunt sceptic cu privire la tensiunile astea. Presa este mereu dornică să titreze cu vocabule precum "tensiuni", "critici dure", "ruptură" etc., astea-s lucruri care plac presei. Nu orice vorbe care se aruncă într-un conclav de partid sunt tensiuni şi critici dure".

Sever Voinescu declară că USL nu are "absolut nici un motiv să se rupă". "Sunt foarte mulţi colegi de-ai mei care gândesc în termeni de wishful thinking, adică gândesc în termeni că se întâmplă ceea ce noi dorim să se întâmple. Foarte mulţi colegi de-ai mei îşi doresc ca USL-ul să se rupă şi orice adiere

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°