Societatea americană care administrează Fondul Proprietatea spune că nu au fost implementate prevederile ordonanţei privind guvernanţa corporativă în întreprinderile publice
Întârzierea selecţiei managerilor profesionişti reprezintă principalul neajuns
Deficienţe se înregistrează şi în iniţierea elaborării planurilor de afaceri, creşterea transparenţei, reducerea implicării politicului şi protecţia mai bună a acţionarilor minoritari
Compania americană Franklin Templeton Investment Management Limited Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator Unic şi Manager de Investiţii al Fondului Proprietatea (FP), îşi exprimă îngrijorarea în privinţa situaţiei actuale a implementării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 109/2011 ("OUG 109/2011") privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Principalul neajuns îl reprezintă tergiversarea aplicării regulilor privind desemnarea membrilor Consiliilor de Administraţie şi a managerilor generali în baza unui proces de selecţie, bazat pe criterii profesionale şi gestionat de specialişti în recrutări de personal. Deşi ordonanţa a intrat în vigoare la 14 decembrie 2011, această prevedere nu a fost implementată la companiile de stat ca şi altele precum iniţierea proceselor de elaborare a planurilor de afaceri, creşterea transparenţei şi îmbunătăţirea comunicării informaţiilor de interes public referitoare la activitatea companiilor de stat, reducerea implicării politicului în modul în care sunt conduse companiile sau o mai bună protecţie a acţionarilor minoritari.
"Managerul de Fond îşi exprimă dezamăgirea faţă de actuala stare de fapt şi consideră că această situaţie ar putea împiedica serios procesul ambiţios, dar mult întârziat, de reformare a companiilor de stat din România, dintre care multe se află în portofoliul Fondului Proprietatea", se spune în comunicatul Franklin Templeton sosit