Stăpânii munţilor
Din ziua aceea de demult, nu mai ţine minte decât umbra calului sub lumina palidă a lunii de dimineaţă, cărarea şerpuitoare, ce urca tot mai sus, şi zgomotul sacadat pe care-l făceau bidoanele goale prinse în şaua de lemn. Şi aşa, oarecum ca într-o străfulgerare, parcă revede şi cazanul uriaş, afumat pe dinafară, în care laptele ridica într-o margine creste vaporoase şi dantelate de spumă albă. Toate celelalte lucruri care s-au întâmplat atunci au rămas la graniţa cu visul, pentru că s-au petrecut pentru întâia oară şi se ştie că întâia oară înseamnă, înainte de toate, teamă, curiozitate, magie, chiar dacă e vorba doar despre primul drum al unui băiat în munte, la stână. Poate tocmai din cauza asta, uneori, i se pare doar că el a fost acela care se ţinea strâns pe cal, în spatele tatălui său, şi, poate, tot de aceea, drumul a rămas în mintea lui ca un amestec ciudat de miresme de ierburi sălbatice, strivite sub copitele calului şi de căldura blănii de oaie în care l-au înfăşurat înainte de a pleca de acasă. Au trecut zeci de ani de atunci, dar şi de câte ori norii se adună în jurul lunii ca un inel strălucitor, de câte ori ascultă tropotitul mărunt al oilor pe cărare, adulmecă aerul şi înţelege încă o dată că ceea ce s-a întâmplat atunci n-a fost vis, că trebuia să se întâmple chiar aşa şi nu altfel. Şi-atunci, dintr-o dată, simte cum urcă în el o putere în care sunt amestecate toate, foşnetul pădurii în care e ca şi acasă, dorul şi dragul de animale, mirosul crud de iarbă retezată, grija nemăsurată şi gândurile din nopţile lungi de iarnă, când fornăitul cailor şi behăitul adormit al oilor îi aduc aminte mereu şi mereu că este un om fericit.
Botezul în lapte
Îl cheamă Gheorghe Arişanu şi se trage din neamul lui Cioacă, un neam străvechi de ciobani renumiţi, stăpâni de munţi în Argeş şi Braşov. L-am găsit în munte
