Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul din Valea Şarpelui, poate la anu’

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 septembrie 2012 ·

La marginea Craiovei, pe o imensă platformă betonată de 6,7 ha, se vor comercializa maşini, legume, fructe, haine, animale şi multe alte produse

Noua conducere a SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL încearcă să impulsioneze transformarea în realitate a unui proiect mai vechi al administraţiei craiovene, „tras pe dreapta“ o vreme din cauza lipsei de fonduri şi a „febrei“ electorale. Proiectul vizează construirea unui târg de mari proporţii la marginea municipiului, într-o zonă cuprinsă între cimitirul Nord şi lacul de la Tancodrom.

Rampă de gunoi, transformată în târg

Terenul, cu o suprafaţă de 67.053 mp (6,7 ha), a aparţinut iniţial Salubrităţii, în evidenţele căreia figura ca... rampă de gunoi! Acolo urma să se extindă groapa de gunoi din zona de nord a oraşului. În primăvara acestui an, însă, municipalitatea a devenit subit interesată de acest teren, în momentul în care se căuta o nouă locaţie pentru târgul de săptămână al Craiovei. Aşa se face că suprafaţa cu pricina, situată în vecinătatea Tancodromului, în zona numită Valea Şarpelui, a fost cedată de Salubritate municipalităţii, iar aceasta - prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 269 din 30 iunie 2011 - a dat-o în administrarea SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

„Acum suntem în faza întocmirii documentelor şi luării avizelor în vederea efectuării Planului Urbanistic Zonal. Sper ca din această toamnă, imediat după obţinerea PUZ-ului, să trecem şi la amenajarea viitorului târg, pe care să-l putem inaugura anul viitor“, a declarat Cătălin Resceanu, directorul general al SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

Animale, maşini, cherestea

Viitorul târg se va înfăţişa ca o imensă platformă betonată cu chioşcuri pe margine, cu parcare şi mese acoperite pentru vânzarea unei game diversificate de produse.

„Mai întâi, vrem să facem acolo o piaţă angro autentică de le

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 32 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 47 minute
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 42 minute
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 36 minute
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 32 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 3 ore
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°