Printre apariţiile editoriale din ultima vreme, nu putem spune că sunt prea multe lucrări din genul memorii-jurnale şi sunt destul de puţine cele din care putem învăţa şi reţine ceva. Mi-am procuratJurnalul (2003–2009) Oanei Pellea atras fiind de numele bine-cu­noscut la noi, fiind vorba de fiica actorului Amza Pellea, rămas în memoria noastră. Desigur, şi actriţa Oana Pellea a reuşit să se facă nu doar cunoscută, ci şi apreciată. Am parcurs cartea cu atenţie şi nu am lăsat-o din mână până nu am terminat-o. Nu mi-a fost deloc greu, întrucât este scrisă într-un stil clar şi precis şi prezintă evenimente, locuri şi mai ales oameni de Publicitate valoare, unii chiar foarte cunoscuţi şi apreciaţi. Am citit-o cu multă atenţie şi datorită prefeţei scrise de dna Ioana Pârvulescu, de la care înţelegem că izbânda cea mai frumoasă a autoarei este aceea de a ne descoperi noi şi preţioşi prieteni. Astfel, vorbeşte, de exemplu, despre ruşi: „cu o respiraţie de stepă, largă şi nostalgică şi, atunci când iubesc, au în ochi stepa nesfârşită a neclintitului şi fatalului“. Mi-a părut interesantă şi ideea că noi, oamenii, reprezentăm simbolic „un sac de pământ peste care a suflat Dumnezeu“. O altă idee interesantă este aceea în care autoarea susţine şi recomandă să „cunoaştem bine oamenii din jurul nostru“. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în loc să ne iubim şi să ne ajutăm reciproc, am ajuns la ură, luptă şi chiar moarte între noi. O asemenea atitudine, autoarea şi-o explică prin interesele şi „orgoliile personale“. Este un lucru destul de grav, întrucât „orgoliul, crescând, ajunge ca o umbră care poate întuneca pământul“. O carte sobră, în care Oana Pellea vorbeşte despre părinţii săi, oameni aleşi, de o rară cinste sufletească, dar şi despre mulţi dintre prietenii de valoare pe care îi are. Autoarea îşi arată dragostea faţă de ţară şi de poporul nostru şi se roagă lui