***
Ce nu se spune, s-a mai spus,
Nimic de plâns lângă tăcere,
A fi cândva atât de sus
Fără surâs, fără putere,
Rimând cu gândurile dus,
Ritmând făţiş, cum nu se cere,
Trup lin trădându-şi nesupus,
Natură, spirit şi plăcere,
Albí şi se născu adus
Mereu în lumea care piere,
Frumoase, limitele nu-s
Aceleaşi, în apropiere.
(20 decembrie 1976)
***
Atâta ceaţă câtă cade-n geamuri,
Atâta timp văzut de prea aproape
Parcă-n cristalul unei mări încape
O vână, pomul ei cu-albastre ramuri
Zbătându-se cuprins între pereţii
De netrecut decât de duhuri bune,
Stă pomul alb, plăpânda lui minune,
Pomul minţit de strălucirea gheţii.
Ştii, undeva, în otrăvita limbă
A şerpilor fierbinţi de pe pământ
Există ceaţă, milă şi cuvânt
Există timpul care nu se schimbă
Numai că noi ne naştem fără rând –
Crengi în canalul ceţii aruncând.
(8 martie 1976)
Versuri publicate în România literară nr. 12/2012
***
Ce nu se spune, s-a mai spus,
Nimic de plâns lângă tăcere,
A fi cândva atât de sus
Fără surâs, fără putere,
Rimând cu gândurile dus,
Ritmând făţiş, cum nu se cere,
Trup lin trădându-şi nesupus,
Natură, spirit şi plăcere,
Albí şi se născu adus
Mereu în lumea care piere,
Frumoase, limitele nu-s
Aceleaşi, în apropiere.
(20 decembrie 1976)
***
Atâta ceaţă câtă cade-n geamuri,
Atâta timp văzut de prea aproape
Parcă-n cristalul unei mări încape
O vână, pomul ei cu-albastre ramuri
Zbătându-se cuprins între pereţii
De netrecut decât de duhuri bune,
Stă pomul alb, plăpânda lui minune,
Pomul minţit de strălucirea gheţii.
Ştii, und
