Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violatorul Nicolae Vlad ar fi fost castrat în Moldova. În ultimul deceniu, procurorii au trimis în judecată 7.700 de violatori

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 septembrie 2012 · ·

Dacă ar fi pusă în practică legea adoptată recent în Republica Moldova, potrivit căreia pedofilii și violatorii sunt castrați chimic, anul trecut, 486 de indivizi ar fi fost sterilizați chimic. Sursa: ProTv

În 2011, potrivit datelor Ministerului Public, au fost trimişi în judecată pentru viol 486 de inculpaţi, Adică 4,7% din total celor trimişi în judecată. Pentru infracţiuni de viol cu victime în vârstă de până la 15 de ani, au fost trimişi în judecată 171 de inculpaţi, iar pentru viol urmat de moartea victimei au fost trimişi în judecată 3 inculpaţi.

Legea în vecini

În Republica Moldova a intrat în vigoare, de la 1 iulie, legea care pedofilii și violatorii sunt castrați chimic. În cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor sub 15 ani, castrarea este obligatorie. În celelalte cazuri, măsura este aplicată numai în urma unei hotarâri judecătorești. Procedura constă în injectarea unui medicament, care suprimă dorinţa sexuală. Potrivit legii, injecția se face cu trei luni înainte de eliberarea din penitenciar a violatorului.

În țară nu s-a putut

În România, un proiect de lege privind castrarea chimică a pedofililor a trecut tacit de Senat, dar a picat, în 19 iunie 2012, la Camera Deputaţilor. Iniţiativa privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului prevede ca făptuitorul găsit vinovat de violenţă şi abuz sexual asupra minorului şi condamnat pentru circumstanţe agravante de abuz sexual să primească o pedeapsă suplimentară prin "inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice", pentru a se preveni recidiva. Potrivit proiectului, condamnatul acuzat de pedofilie ar urma să fie în continuare sub supraveghere prin monitorizare GPS şi după ce şi-a ispăşit pedeapsa. Comisia juridică şi cea pentru drepturile omului din Senat, Consiliul legislativ şi Guvernul au avizat negativ propunerea legislativă.

Statistică îngrijorătoare @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în august

News.ro acum 47 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, în timp ce forţele ruse au organizat valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt, ci

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 30 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 53 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 4 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°