Iulia Vladimirov,

Monica Lovinescu în documentele Securităţii,

1949-1989, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 207 pag.

Iulia Vladimirov debutează în forţă cu un documentar despre Monica Lovinescu, bine scris şi bazat pe un material judicios selectat. Expert la IICCMER, Iulia Vladimirov nu şi-a propus o tratare exhaustivă a subiectului, aşa cum mijloacele cu siguranţă i-ar fi permis.

În schimb, a optat pentru o variantă mult mai convenabilă cititorului şi cu siguranţă mai incomodă autorului – aceea de a scrie scurt şi cuprinzător. Autoarea are marele merit de a fi reuşit să pună în ordine un material informativ imens, extrăgând esenţialul şi contextualizând la fiecare pas, astfel încât subiectul să fie adecvat prezentat chiar şi celor nefamiliarizaţi cu el.

Volumul se deschide cu o cuprinzătoare introducere, de 32 de pagini, care circumscrie tema centrală: autoarea porneşte de la înfiinţarea „Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului”, al cărei obiectiv principal este citat („ Apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii RPR contra uneltirilor duşmanilor din interior şi din exterior”), ca să înţelegem precis sub ce semn stă hărţuirea de-o viaţă a Monicăi Lovinescu, pentru a continua cu o schiţă de portret al fiicei marelui critic şi cu o istorie in nuce a vieţii acesteia. Autoarea adoptă o atitudine rezervată faţă de informaţiile din documentele Securităţii, completându-şi sursele cu volumele publicate de Monica Lovinescu (în special La apa Vavilonului) şi de Doina Jela (O sută de zile cu Monica Lovinescu şiAceastă dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat), dar şi cu publicistica vremii, în speţă cea la comandă (mă refer aici la două articole semnate de Artur Silvestri şi de Ion Lăncrănjan, intitulate, suficient de elocvent pentru a nu fi nevoie să detaliem, Biografia unei nulităţi cu fumuri, respe