Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Elevi fără... şcoală, la Cornetu

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Elevii Şcolii din Cornetu, comuna Slobozia Bradului, vor învăţa în noul an şcolar în trei schimburi, înghesuiţi şi în condiţii vitrege. Vechea clădire a şcolii, construită prin anii 1960, a cedat şi în orice moment riscă să se prăbuşească peste copii. Noua constucţie este atât de mică încât copiii vor fi nevoiţi să înveţe ca într-o cutie de chibrituri. Proiectul pentru construirea unei şcoli noi a fost aprobat de ani buni, însă fostele guverne pedeliste nu au alocat fonduri. Singurii care au de suferit sunt copiii, care ar putea abandona rând pe rând şcoala. Lipsa spaţiului a făcut ca aici să nu se poată forma clase pregătitoare.

Cei 150 de elevi de la Şcoala primară din Cornetu riscă să nu poată începe cursurile pe 17 septembrie întrucât clădirea, veche de peste 50 de ani, stă să se prăbuşească în orice moment. Cărămida din care este construită şcoala s-a fărâmiţat tot mai mult și există pericolul să cadă chiar şi la cea mai mică zgâlţâitură a pământului.

Singura soluţie de avarie în aceste condiţii este ca cei 150 de elevi din Cornetu să înveţe în cele patru clase din corpul nou al clădirii, însă în trei schimburi, cu ceilalţi colegi ai lor. Lipsa spaţiului a făcut ca aici să nu se poată forma clase pregătitoare. Astfel, cancelaria nu va mai exista, iar în acea sală de numai 6 metri pătraţi vor fi înghesuiţi 25 de preşcolari.

Deşi situaţia este cât se poate de critică, iar copiilor nu le sunt oferite nici măcar minimele condiţii pentru un studiu decent, banii necesari demarării lucrărilor nu au fost alocaţi de fostele guverne pedeliste.

Asta în condiţiile în care proiectul pentru ridicarea unei construcţii noi a fost aprobat de mulţi ani. De atunci şi până acum nu s-a întâmplat mai nimic iar singurii care au cel mai mult de suferit sunt copiii şi cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în condiţii extre

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°