Hlamidă – asta a fost cuvântul datorită căruia am înțeles în sfârșit că maghiarii din România trebuie să știe limba română încă din pântecul mamei. Apoi, mi s-a spus o frază pe cât de primitivă, pe-atât de comună: ”Dumneavoastră în ce țară trăiți?” M-a întrebat așa doctorița de la școală când a ieșit la iveală că fetița mea de 10 ani nu știe încă limba ei.
Hlamidă e un cuvânt din Alecsandri (în manual, cel puțin, dintr-o poezie a lui) pe care nici măcar eu nu l-am știut și sunt curios câți copii români îl cunosc. Dar combinându-l cu fraza doctoriței mi-am dat seama că mai există principiul conform căreia limba română e un dat al naturii, nu ceva ce ar trebui învățat ca o limbă abia cunoscută pentru un copil maghiar.
Eu am fost norocos: am crescut într-o curte unde am jucat fotbal și de-a v-ați ascunselea cu copiii români, cu Daciana, cu Dragoș, cu Ioana, cu Sorin și ceilalți. Fetița mea nu e la fel de norocoasă: vorbește românește numai când îl scoate la plimbare pe câinele nostru sau când o trimitem după pâine, și nici aici, nici dincolo nu se prea vorbește despre hlamide și despre alte minunății din astea.
Nu face nimic. Doctorița a fost tânără și frumoasă: o emblemă suavă a continuității în ceea ce privește principiul pedagogic conform căruia se redactează manualele de limba română pentru elevii maghiari, germani etc. Probabil nu ar fi înțeles nimic dacă aș fi vrut să explic diferența dintre un copil socializat în mediu românesc și unul care e socializat în mediu maghiar. A spus chiar fraza pe care n-o așteptam și am cunoscut-o totuși de mult.
Cred că în clasa întâi copiii maghiari ar trebui să învețe Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Trăim în România, ce mai!
Hlamidă – asta a fost cuvântul datorită căruia am înțeles în sfârșit că maghiarii din România trebuie să știe limba română încă din pântecul mamei.
