Dragă "Formula AS”,
Pentru că la noi în casă se citeşte această revistă de când mă ştiu şi am citit şi eu multe povestiri despre animale, m-am gândit să scriu şi eu despre un prieten al meu.
Doar cine şi-a dorit ceva foarte mult, aşa cum îmi doream eu, poate să înţeleagă bucuria pe care am avut-o atunci când mama, intrând în casă cu o mână la spate şi un zâmbet misterios pe faţă, a scos la iveală un ghemotoc pufos, mic, cât să-l ţii în pumn, ce mă privea curios, cu doi ochişori ca două bobiţe de piper. Era cafeniu, rotunjor, cu un ciot de codiţă şi două urechiuşe rozalii. În primul moment, amândoi am fost surprinşi. Eu de surpriză, iar el, cred că de personajele ce-l înconjurau curioase. Era un hamster.
Bucuria mea era aşa de mare, încât nici nu ştiam ce să fac cu el. Când l-am luat în mână, i-am simţit inima bătând cu putere. Blăniţa lui era aşa de moale şi caldă! L-am aşezat în cuşca lui, i-am pus rumeguş, mâncare, iar la culcare, am aşezat cuşca lângă pat, ca să-l pot vedea în fiecare moment. Bineînţeles că i-am pus şi un nume - Miki.
Nu mă mai săturam să-l privesc şi să mă joc cu el. În sfârşit, mi se împlinise visul de a avea şi eu un animăluţ pe care să-l îngrijesc şi să-l iubesc. Din acea zi, am avut o responsabilitate în plus. Miki.
Totul mi se părea frumos, până când, după câteva luni, într-o zi, hamsterul meu s-a îmbolnăvit. Stătea necăjit într-un colţ, cu ochişorii închişi. Nu mai mânca, nu se mai juca. Am crezut că o să-i treacă şi că fiind şi el un copil-hamster, a făcut o boală de-a hamsterilor-copii. Dar el se simţea tot mai rău. Am rugat-o pe bunica să-l ducem la veterinar. Şi l-am dus. Dar doctorul a spus că este foarte grav. Şi a avut dreptate. Acasă i-am dat medicamentul pe care l-am primit şi toţi stăteam în jurul lui, sperând că poate-poate se face bine. Am plâns, m-am rugat pentru el lui D
