Recenta aprobare de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a proiectului „autostrăzii suspendate“, atît de drag lui Sorin Oprescu, ar trebui, în mod paradoxal, să îi (re)aducă pe bucureşteni cu picioarele pe... pămînt. Rămîne de văzut dacă acest lucru se va întîmpla. La nivelul autorităţilor centrale, conflictul Băsescu-USL a dus în primul rînd la tentativa uselistă de controlare, în varii moduri, a instituţiilor percepute drept „băsiste“ ori „pedeliste“. În plus, întrucît guvernul condus de Victor Ponta este, din fericire (asta dacă nu vom cădea după alegerile din iarnă din lac în puţ), doar un guvern pe termen scurt, unul dintre principalele sale scopuri fiind organizarea scrutinului de la finele acestui an, proiectele mari sînt deocamdată în stand-by. În schimb, la nivelul autorităţilor bucureştene, pare că lucrurile se mişcă, doar că se miş­că nu prost, ci catastrofal, într-o direcţie nu scumpă, ci exorbitantă. Prezenţa lui Sorin Oprescu în fruntea administraţiei Capitalei s-a remarcat, încă de la primul mandat, printr-o apetenţă pentru proiecte costisitoare, faraonice (iniţial, nici măcar începute de el) şi prin implicite ode adresate consumerismului şi idealurilor mic-burgheze din Bucureştiul contemporan (locuri de parcare şi pasaje sub- şi supraterane ca să ne plimbăm cu maşina peste tot şi apoi să ne plîngem de trafic, malluri în toate cartierele şi, încet, dar sigur, şi-n centru), plus, desigur, puseurile de evlavie tipice probabil pentru toţi politicienii şi edililor autohtoni, concretizate, în cazul lui Oprescu în par­ţiala finanţare a megalomanei construc­ţii care va fi Catedrala Mînturii Neamului. Există o foarte mare doză de cinism aici, furnizată de sprijinul făţiş al USL-ului şi mai cu seamă al PSD-ului pentru Sorin Oprescu şi de autointitularea acestuia ca fiind un „om de stînga“. Autointitularea „de stînga“ e simp­tomul făţărniciei