Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oportunităţi pentru examene şi concursuri

Publicat in Viata Medicala, vineri 7 septembrie 2012 ·

Ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2012. Prin Hotărârea Guvernului nr. 849 din 7 august 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 593 din 20 august 2012, s-a reglementat ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2012 de personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile din sistemul sanitar. S-a permis, astfel, organizarea concursurilor sau examenelor necesare acoperirii posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2012 de personal de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar şi personal de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile din sistemul sanitar, dar numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget. Aceste reglementări se aplică unităţilor din reţeaua Ministerului Sănătăţii, indiferent de sursa de finanţare, ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, unităţilor sanitare al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale, unităţilor Publicitate sanitare din subordinea Academiei Române, Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi structurilor teritoriale de expertiză medicală a capacităţii de muncă. Ordonatorul de credite, cu aprobarea ordonatorului principal de credite, va nominaliza posturile pe categorii profesionale, în vederea ocupării prin concurs sau examen. Drepturi pentru profesori şi conferenţiari universitari. În Monitorul Oficial nr. 600 din 21 august 2012, a fost publicat Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.310 din 20 august 2012 pentru recunoaşterea dreptului cadrelor didactice care deţin titlul de profesor universitar/conferenţiar universitar de a participa la concursurile organizate în vederea ocupării unor posturi

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie să faci azi, 27 decembrie 2024

Cancan acum 6 ore
În fiecare an, pe data de 27 decembrie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ștefan. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox și are o mare însemnătate pentru români. Sfântul Ștefan este sărbătorit imediat după Cră

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 9 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°