Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carabulea ar putea ieşi marţi din închisoare

Publicat in Jurnalul, vineri 7 septembrie 2012 ·

Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat la un an si sase luni de inchisoare, ar putea parasi saptamana viitoare inchisoarea din Aiud, unde a fost incarcerat din luna aprilie, dupa ce Judecatoria Aiud a admis propunerea inaintata de Penitenciarul Aiud privind liberarea conditionata a acestuia.

O comisie constituita la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea sa poata fi eliberat conditionat, luandu-se in calcul faptul ca acesta a avut pe perioada detentiei o buna purtare, nu a inregistrat abateri disciplinare si a muncit in penitenciar. Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Aiud, inspector Nicoleta Mataranga, a precizat, pentru Agerpres, ca Ilie Carabulea a desfasurat activitati lucrative la Biblioteca unitatii, de la distribuire carte la inventariere fonduri de carte, fiindu-i scazute astfel zile din pedeapsa.

In consecinta, Penitenciarul a propus Judecatoriei Aiud liberarea conditionata a lui Ilie Carabulea, cerere admisa de catre magistrati.

Decizia judecatorilor poate fi atacata cu recurs de catre procurori in termen de trei zile de la comunicarea catre detinut, aprobarea cererii fiindu-i adusa la cunostinta lui Ilie Carabulea in cursul zilei de vineri, dupa cum a precizat, purtatorul de cuvant al Judecatoriei Aiud, Maria Luminita Crisan.

Legislatia permite ca un detinut sa poata fi eliberat conditionat dupa executarea a doua treimi din pedeapsa, daca acesta intruneste mai multe criterii.

Aflat in detentie de la sfarsitul lunii aprilie, Ilie Carabulea a solicitat in luna mai Curtii de Apel Alba Iulia intreruperea executarii pedepsei pentru trei luni, deoarece societatile la care este actionar majoritar sau administrator direct si care numara mii de angajati s-ar fi confruntat, potrivit aparatorului acestuia, cu o perturbare grava a activitatii. Curtea de Apel Alba Iulia a re

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la CCR. Judecătorii constituționali se întrunesc în sedință duminică

HotNews acum 54 minute
Curtea Constituțională se reunește duminică în ședință pentru a dezbate contestațiile depuse privind candidaturile la prezidențiale, transmite Agerpres. Ședința de judecată a Curții Constituționale privind contestațiile înregistrate în temeiul Legii

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 2 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum o ora
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°