Nu doar tinerii care locuiesc în cartierul meu, dar şi părinţii lor par a se fi dispensat de odinioară nelipsitul raft de cărţi.
Nu mai demult decât cu două săptămâni în urmă, „Adevărul" publica un reportaj despre doi tineri care şi-au redecorat, într-o manieră modernă, apartamentul dintr-un bloc de lângă Cişmigiu. Au făcut-o cu gust, profesionist, deşi e vorba de un apartament obişnuit, nici prea mare, nici prea mic. Ceva lipsea totuşi: o bibliotecă sau niscaiva rafturi de cărţi. Sunt preocupat de oarece vreme de această lipsă, devenită aproape generală.
Acum câţiva ani, mă plimbam seara pe străzile dintre şoseaua Olteniţei şi şoseaua Giurgiului, în al căror unghi ascuţit locuiam, împingând căruciorul fetei mele în vârstă de un an sau doi, şi priveam pe ferestrele apartamentelor luminate de la primele etaje ale blocurilor sau ale caselor vechi rămase în picioare, în căutarea unor rafturi de cărţi. Mă credeţi ori nu, extrem de rar mi-a fost dat să descopăr unul. Cel mult, zăream un bufet pe care se aflau, pe lângă bibelouri, câteva cărţi, ale căror cotoare nu erau recognoscibile. Nu lipsea, în schimb, de nicăieri televizorul.
Mă gândeam, cu tristeţe, la nechezolul care înlocuia cafeaua în anii trecutului regim: televizorul reprezenta pentru mine în anii aceia un înlocuitor nefericit al cărţii, tot aşa cum consider astăzi computerul. Nu puteam să-mi scot din minte un serial care a avut mare succes cam tot atunci, „Star Trek", în care acţiunea se petrece pe o navă extraterestră a viitorului, dotată cu cele mai sofisticate echipamente, dar în care nu există nici o singură carte.
Competiţia cu internetul
Ce fel de lume este aceasta, mă întrebam şi mă întreb, din care cărţile au dispărut? Şi cum vor arăta generaţiile de mâine care s-au format într-o lume fără cărţi? Întrebarea din urmă poate fi suspectată chiar de optimism: dispariţia că
