Am încercat să imaginez, în acest "cabaret al cuvintelor" un fel de dicţionar subiectiv… Dintotdeauna m-au fascinat cuvintele, aceste monade ale comunicării, aceste "cărămizi" primordiale ale limbajului. Am încercat deci, deseori, în poemele, în proza sau în teatrul meu, să scormonesc în interiorul lor, să le identific sursele de energie poetică. Fiecare cuvînt are o "formulă chimică" magică, fiecare cuvînt este de fapt doar vîrful unui iceberg, ceea ce înseamnă că esenţialul rămîne ascuns. Fiecare cuvînt are deasemenea o poveste, o istorie, vine dintr-o întîlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr.
Revoltă
În dimineaţa aceasta, în faţa ferestrei mele, o mică adunătură de cuvinte nemulţumite.
- Ne-am săturat!
- Gata, s-a vărsat paharul!
- Suntem tratate ca nişte ciumate!
- Niciodată nu suntem invitate în saloanele unde se întîlneşte "lumea bună".
- Niciuna dintre noi nu a primit niciodată Legiunea de onoare.
- Uneori trebuie să trecem strada cu capetele aplecate ca şi cum am fi desfigurate de lepră.
- Şi totuşi nu suntem nişte cuvinte uitate, asta e clar.
- Nu, dimpotrivă, proliferăm din plin în toate gurile.
- Şi totuşi nu ne bucurăm de nici o recunoaştere socială pentru ceea ce suntem…
- Pentru rolul nostru terapeutic…
- Pentru rolul nostru defulatoriu…
Mă uit la ele, analizez compoziţia hoardei revoltate. Da, exact cum am bănuit. Sunt din nou aceleaşi cuvinte care se revoltă: căcat, pişat, cur, putoare, scîrbă, tîrfă, porcărie, lingău, buboi, puroi, gunoi…
- Şi ce vreţi să fac pentru voi? Eu nu sunt decît un scriitor. Nu pot înnobila un cuvînt. De ce credeţi că un scriitor ar putea înfrumuseţa un cuvînt sau că ar putea să-i ridice demnitatea sau să-l transforme chiar într-un cuvînt mitic?
- Se poate, se poate…
- Tu po
