Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teste gratuite Babeş Papanicolau, din noiembrie

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Pregătirile pentru demararea în Vrancea a subprogramului naţional de screening pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin, iniţiat de Ministerul Sănătăţii, sunt în toi.

Cordonatorul subprogramului în judeţul nostru, medicul Alin Lazea, ne-a spus că, până în prezent, 40 de medici de familie au făcut cursul de recoltare, iar alţi 12 s-au înscris pentru următorul curs, care va avea loc în momentul în care se vor aduna 20 de medici. În plus, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon“ a transmis la Bucureşti toată documentaţia necesară acreditării pentru această activitate.

Medicul Lazea spune că în acest program este posibil să mai intre şi o clinică privată din Focşani şi Spitalul Municipal Adjud. „Vrancea este arondată, alături de alte cinci judeţe, la Bucureşti, la Spitalul «Sf. Pantelimon» şi în niciunul din aceste judeţe nu a debutat programul. În Vrancea se încearcă acum crearea unităţilor cu trei participanţi. Primul este medicul de familie care prezintă lista cu pacientele cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani de pe lista sa. Apoi e recoltorul, care poate fi un medic de familie care a făcut cursul sau medicul ginecolog, iar al treilea este cititorul, cel care citeşte lamelele cu probe. În Vrancea, avem doi cititori de la Spitalul Judeţean şi doi din exterior“, a declarat medicul Alin Lazea.

Zeci de mii de vrâncene pot face testul Papanicolau

În Vrancea, acest program va debuta cel târziu la 1 noiembrie. Aproximativ 60.000 de vrâncene pot beneficia de screening gratuit pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin. Potrivit Ministerului Sănătăţii, paşii urmaţi de pacientă pentru realizarea testului sunt foarte simpli: „Pacienta se prezintă la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii. Tot aici se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în program. Medicu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 53 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 55 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 38 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°