Urmăream ca simpli spectatori, de-a lungul timpului, dezvoltarea SMURD, fiind convinşi că totul este un mecanism extrem de bine pus la punct, care salvează vieţi.
Dimensiunea umană extraordinară a acestui mecanism aveam să o descoperim în urmă cu doi ani şi jumătate, când am mers cu bunica soţului meu, în vârstă de 79 de ani pe atunci, din Maramureş, la Târgu Mureş pentru o diagnosticare corectă şi ulterior o intervenţie chirurgicală dificilă, pentru extirparea unui chist gigant. Astfel am petrecut în Târgu Mureş opt zile într-o toamnă târzie şi rece de noiembrie. Opt zile în care am descoperit deopotrivă o părticică a lumii medicale din acest oraş, dar şi farmecul şi eleganţa urbei ce trăieşte parcă într-o altă lume.
Am întâlnit doctori preocupaţi să explice cât mai complet şi pe înţelesul pacientului în ce constă afecţiunea lor şi care sunt soluţiile medicale, dar şi urmările, am văzut pacienţi din toate colţurile ţării veniţi la Spitalul de Urgenţă din Târgu Mureş cu credinţa că vor fi vindecaţi, am simţit grija oamenilor pentru oameni.
Nedumeriţi de această lume nouă şi minunată pentru noi, împreună cu soţul meu, am încercat să găsim o explicaţie. O explicaţie simplă care s-a conturat pe măsura timpului petrecut în spital. Frânturi de întâmplări care lămuresc "necunoscuta”.
Într-o dimineaţă, în timp ce aşteptam pe holurile spitalului, un paramedic SMURD, încercănat de oboseală, este întrebat de un doctor cum a avut tura. Privirea paramedicului devine brusc clară şi puternică, iar ochii lui strălucesc în timp ce îi răspunde colegului printr-o multitudine de termeni medicali prea greu de reţinut pentru noi. Ne rămâne însă în minte concluzia paramedicului: "e bine că am reuşit să îi salvăm pe toţi”. În aceeaşi zi, descoperim cu stupoare că există doctori care refuză orice
