Bietul Marin Preda! N-a anticipat ca vine peste noi tavalugul postdemocratiei, al postexistentialismului, al postimpresionismului si al atator post-uri in care silogismul sau pesimist sa-si piarda valabilitatea.
Da, nu mai este adevarat ca "daca dragoste nu e, nimic nu e". Pentru ca daca dragoste nu mai e, e ura. Multa ura. Si nu e vorba de "ura si la gara!", ci de ura care ucide tot ce a nascut si naste dragostea.
In minte cu silogistica lui Monser, incepand cu ceva ani in urma, elita intelectuala angajata ca locomotiva la viitorul politic plenar al PDL si al presedintelui Basescu se plange pe toate canalele de amploarea sentimentului de ura a Opozitiei fata de conducatori.
De parca n-ar fi trait pana in '89 in Romania. Sezura si plansera degeaba elitistii langa apa Vavilonului, deoarece Nabucodonosorul lor nu numai ca nu le-a luat in seama lacrimile curat-intelectualicesti, dar s-a facut luntre si punte ca ura sa prinda radacini si sa lastareasca.
Intelepciune si sminteala
Inca din antichitate se zicea ca unde-i multa intelepciune e si multa sminteala, dar sminteala intelectualilor de partid vine din aceea ca privesc lucrurile exclusiv din punctul de vedere al idolului lor, facandu-se a uita de "audiatur et altera pars" si de originea si detaliile fenomenului.
Or pentru ca ura sa cotropeasca sufletul cuiva e nevoie de cel putin doi, de cel ce uraste si de obiectul si subiectul urii sale. Asta daca nu cumva, Doamne fereste!, e caz de psihiatru si se uraste pe sine.
Da, exista un sentiment de ura la opozantii lui Basescu, dar sentimentul acela, respectand simetria antitezei, corespunde perfect unei alte uri, a celei prezidentiale impotriva lor, adica a celor de alta parere sau optiune decat ale presedintelui.
Fiindca in Romania politica la varf inca n-a depasit faza dihotom
