Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva Lufthansa nu afectează zborurile din Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 7 septembrie 2012 ·

Lufthansa, principala companie aeriană germană a anunţat anularea a două treimi dintre zborurile de vineri din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant de pe aeronavele comerciale, care solicită o creştere salarială. Angajaţii companiei au mai avut întreruperi ale activităţii timp de câteva ore în cursul acestei săptămâni. Potrivit Mediafax care citează un comunicat al sindicatului UFO, activitatea va fi întreruptă vineri pe aerporturile din Frankfurt care este principalul nod aerian al companiei şi al treilea aeroport european, Berlin, Munchen, Düsseldorf, Stuttgart şi Hamburg.

Compania germană are două curse zilnice Cluj-Napoca – Munchen şi Munchen – Cluj-Napoca, însă nu vor fi afectate de greva angajaţilor Lufthansa. „La momentul acesta nu avem informaţii că ar fi anulate zborurile companiei Lufthansa. Sperăm să nu se întâmple acest lucru”, a declarat Iuliu Pop, director operaţional Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.

Michael Lamberty, purtătorul de cuvânt al companiei Lufthansa a declarat că speră să fie posibilă evitarea grevei printr-o revenire la masa negocierilor, anunţând însă anularea a două treimi din cursele aeriene. „Anulăm două treimi din zboruri astfel încât clienţii noştri să poată găsi alternative. Este important să îi informăm cu suficient timp înainte”, a declarat Lamberty. .

Conform Mediafax, din aprilie, sindicatul cere o creştere a salariilor cu 5% în 15 luni şi retroactiv, începând cu 1 ianuarie, pentru a recupera întârzierile generate de trei ani de stagnare. UFO se opune, de asemenea, folosirii personalului navigant interimar în avioanele Lufthansa.

Compania a propus o creştere a salariilor cu 3,5%, renunţarea la concedierile din cauze economice, la contractele cu durată nedeterminată şi la folosirea personalului interimar.

Lufthansa, principala companie aeriană germană a anunţat anular

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în Dobrogea! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 2 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur astăzi dimineață, în România. Ce spun seismologii

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi dimineață, pe 06 Iulie 2025, la ora 06:29:44 (ora locală a României), s-a produs în Oltenia, județul Gorj un cutremur. Potrivit Institutului Național de Fizica Pământului, seismul a fost slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 13.8 km. C

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°