Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încălzire pentru carnaval! Estonia - România 0-2. Torje şi Marica ne aduc prima victorie în preliminariile CM 2014

Publicat in Pro Sport, vineri 7 septembrie 2012 ·

Tricolorii nu au avut prea multe ocazii contra Estoniei, dar au fost ajutaţi să înscrie chiar de fundaşii baltici: Jaager, Morozov, Klavan şi Teniste

* Torje a fost cel mai activ om al României la Tallinn, golul său norocos fiind suficient pentru un start cu dreptul în preliminarii.

Ca să ajungă pe plaja de la Rio, tricolorii trebuie să îndure frigul de la Tallinn. Aici, în capitala Estoniei, începe un nou drum pentru Piţurcă şi ai lui. Nu are rost să ne enervăm aducându-ne aminte câte eşecuri stau în spatele nostru, ci doar să ne uităm atenţi şi să vedem dacă acum pornim pe autostradă sau, din nou, pe o uliţă mocirloasă. Estonii din tribune bat din palme. Probabil de frig. E început de septembrie, dar gecile groase n-au cum să lipsească. Sunt asortate unor fulare albastru-alb pe care toţi le ţin la gât. Nimeni nu le flutură în aer, că doar nu sunt inconştienţi să facă şi mai mult curent.

Estonii din teren ne ţin în jumătatea noastră. Nu avem spaţiu şi dăm semne de claustrofobie. Pac-pac-bum! Adică un schimb de pase între Goian şi Chiricheş şi minge lungă pentru Doamne ajută! În faţă, Marica se agită din stânga în dreapta, în timp ce Grozav e nedumerit. Pare să nu înţeleagă de ce tot aleargă Ciprian, dacă mingea oricum nu ajunge înspre ei. Tot ce înseamnă pasă de la mijlocaşi înspre oamenii noştri de atac, cel puţin în zona centrală, e oprită de Dimitrijev. Un tip blonduţ, care apare enervant peste tot. Mişcăm mai mult în flancul drept, acolo unde Torje şi Măţel par gemeni separaţi la naştere şi regăsiţi, după ani şi ani, în tricoul galben al României. Oper are prima ocazie a meciului: şut de la marginea careului puţin pe lângă poartă. Dar şi noi punem pericol. Paradoxal, că tot ne-am plâns până acum de fazele fixe, şansa de gol apare dintr-un corner, dar Tănase trage cu pământul deşi era bine plasat.

Klavan, doar un plăvan

Repriza a dou

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 20 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 51 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 20 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°