Fostul lider de la Casa Albă, un model pentru alegătorii democraţi, a dinamizat campania actualului preşedinte Sursa: REUTERS
Fostul lider american Bill Clinton a inoculat o mult-aşteptată doză de energie în campania prezidenţială a lui Barack Obama printr-un discurs fulminant rostit miercuri seară pe scena Convenţiei Democrate. "Vreau ca Barack Obama să fie următorul preşedinte al Statelor Unite şi cu mândrie îl desemnez să poarte stindardul Partidului Democrat", a declarat Clinton în ovaţiile miilor de delegaţi reuniţi în oraşul Charlotte. În discursul său pasional de 50 de minute, fostul preşedinte a trecut în revistă realizările din primul mandat al lui Obama, explicând americanilor că niciun lider american, nici măcar el însuşi, nu ar fi putut face mai mult în actualele condiţii economice vitrege.
"A moştenit o economie şubrezită", a mai afirmat fostul lider democrat. Astfel, Barack Obama mai are nevoie de un mandat pentru a-şi duce munca la bun sfârşit, a subliniat Clinton. Declaraţiile sale sunt cu atât mai puternice cu cât economia americană a crescut vertiginos în cursul celor două mandate ale lui Bill Clinton, un adevărat model acum pentru electoratul democrat.
Foşti rivali, acum aliaţi
"Bill Clinton, arma secretă a lui Obama", a reacţionat imediat presa. "A transmis mesajul mult mai bine decât echipa de campanie a lui Obama", au subliniat analiştii politici. Prin discursul său, fostul preşedinte a vizat şi segmentul alegătorilor independenţi, indecişi pentru moment în privinţa opţiunii lor electorale. Clinton a mai avertizat că politicile republicanilor nu îi vor ajuta decât pe cei bogaţi, nu şi pe americanii de rând. La finalul discursului, Barack Obama a urcat pe scenă, îmbrăţişânduse cu Bill Clinton. Cei doi au avut o relaţie tensionată în 2008, când Obama era rivalul lui Hillary Clinton în cursa internă a Partidului Democrat pentru