Fistula de lichid cefalorahidian reprezintă o condiţie potenţial fatală, al cărei tratament de succes necesită în primul rând înţelegerea etiopatogeniei, a originii anatomice şi a fiziopatologiei sale. Acesta este subiectul articolului semnat de dnii dr. Marian Stroi, dr. Corneliu Toader şi prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.
Fistula de lichid cefalorahidian (LCR) reprezintă un traiect de comunicare directă a LCR între spaţiile subarahnoidiene şi exterior, având ca substrat anatomic o breşă între arahnoidă, dura mater şi craniu, apărută spontan, posttraumatic sau în urma intervenţiilor neurochirurgicale. Fistula LCR este o condiţie serioasă, frustrantă, potenţial fatală, al cărei management de succes necesită înţelegerea fundamentală a anatomiei şi a substratului fiziopatologic. În ultimul deceniu, chirurgia endoscopică funcţională a contribuit substanţial la arsenalul chirurgical, devenind, pentru unii chirurgi, standardul de tratament (1). Cauza fundamentală a scurgerii de LCR este fistula meningeală, cu numeroşi factori etiologici şi facilitată de presiunea intracraniană crescută, de orice natură (2). Aceasta se poate manifesta ca rinolicvoree, otolicvoree, oculolicvoree, scurgere de LCR la nivelul plăgilor craniocerebrale sau operatorii. Cel mai important aspect în tratamentul fistulei LCR este reprezentat de localizarea exactă a defectului dural ce constituie cauza scurgerii de LCR, permiţând repararea acestuia şi oprirea scurgerii de LCR. O bună colaborare între orelist, neurochirurg şi neuroimagist reprezintă cheia succesului.
Clasificare
Fistulele LCR transcraniene se împart în: • Traumatice (67–77%) – acute (apar în prima săptămână de la traumatism) şi tardive (apar după luni sau ani de la traumatism). Fistulele LCR iatrogene sau postoperatorii sunt incluse în categoria fistulelor traumatice. Cea mai frecventă cauză de fi
