Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Helmuth Duckadam a fost operat cu succes la Constanţa: „Mă simt bine, doar puţin ameţit”

Publicat in Antena 3, vineri 7 septembrie 2012 ·

Helmuth Duckadam a suferit o intervenţie chirurgicală vineri dimineaţă la Constanţa, în urma căreia cheagul de sânge de la antebraţul drept, care îi bloca o arteră, i-a fost îndepărtat.

Fostul mare portar al Stelei, celebru pentru cele patru penaltyuri apărate în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, a fost operat de doctorul Marius Militaru, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Judeţean Constanţa.

După ce a ieşit din operaţie, actualul preşedinte al roş-albaştrilor a declarat că se simte bine şi că le mulţumeşte medicilor pentru felul în care au avut grijă de el.

„Mă simt bine, doar puţin ameţit. Le mulţumesc medicilor, care au făcut o treabă bună”, a spus Duckadam.

Oficialul stelist a povestit că problemele au apărut joi seară, în timp ce se plimba cu fiica sa de 4 ani pe faleză şi a vrut să o ia în braţe.

„M-am forţat puţin şi, date fiind şi problemele anterioare, un cheag de sânge a blocat circulaţia în antebraţ. Am chemat salvarea, care a venit foarte repede, şi am fost transportat la spital. A fost un avantaj că am venit foarte repede aici”, a precizat Duckadam.

„Au fost făcute investigaţii şi a fost ţinut sub supraveghere permanentă în cadrul secţiei de chirurgie cardiovasculară şi astăzi dimineaţă specialiştii au decis intervenţia după ce au constatat existenţa unor cheaguri sangvine ce generau fenomene de insuficienţă arterială acută la nivelul membrului superior drept", declarat Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa.

Duckadam a adăugat că, dacă va primi ok-ul medicilor, nu va aştepta până luni pentru a reveni la Bucureşti.

Gigi Becali anunţase că îşi doreşte că Duckadam să fie transportat şi operat la Bucureşti, însă intervenţia chirurgicală, una minoră, a putut fi efectuată fără probleme şi la Constanţa: „Nu mai est

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 26 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°