* presa centrală a relatat, ieri, că în cadrul întâlnirii Delegaţiei Permanente a PNL, liderul liberalilor, Crin Antonescu, şi deputatul Ludovic Orban au avut un schimb de replici pe tema "ţapului ispăşitor" pentru eşecul suferit la referendum * întrebat în acest sens, Cătălin Boboc, liderul PNL Brăila, a negat cu desăvârşire existenţa unor tensiuni în interiorul USL
În cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL, ce a avut loc ieri, la Bucureşti, a izbucnit un "scandal" pe tema aflării "vinovatului" pentru eşecul suferit de USL la referendum. Mai exact, potrivit presei centrale, deputatul PNL Ludovic Orban şi liderul partidului, Crin Antonescu, au avut un schimb dur de replici în privinţa alianţei cu PSD-ul. Chestionat pe această temă, Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila, prezent la şedinţa menţionată, a explicat că este vorba doar de "speculaţii" şi exagerări. "Am auzit şi eu treaba asta, că preşedintele partidului ar fi dat vina pe PSD la acest referendum. Nici pe departe aşa ceva, au fost simple speculaţii, interpretări, cum se întâmplă de multe ori. Nici pe departe aşa ceva. Din contră, astăzi s-a reîntărit ideea unităţii în acţiune şi pentru viitor în cadrul USL-ului. Că mai sunt şi păreri individuale, asta e altă discuţie, PNL-ul este partid democratic, în care oamenii au libertatea să-şi spună punctul de vedere. Dar părerea unitară a partidului, precum şi cea exprimată de preşedinte este una fermă: USL-ul merge mai departe. Am câştigat această bătălie. Dacă vreţi, electoral vorbind, eu cred că mai clar de atât nu se putea, oamenii şi-au spus punctul de vedere. Că, după aceea, procedural asta a fost situaţia, ne pare rău tuturor, dar acum nu începem sub nicio formă să ne facem reproşuri unii altora. Nu se pune problema nici măcar un pic despre aşa ceva", a declarat Boboc.
* presa centrală a relatat, ieri, că în cadrul întâlnirii Delegaţ