Traian Băsescu a vorbit, marţi, 4 septembrie, după trei săptămîni de tăcere. A făcut-o la întîlnirea cu reprezentanţii diplomaţiei româneşti. A vorbit dintr-o bucată – bucata aceea care îl zgîndără să fie emfatic şi băgăcios –, suprapunîndu-se peste ceea ce înseamnă afaceri externe. S-a crezut, din nou, stăpînul butoanelor, precizînd: „Probabil, în cel mai scurt timp, voi lua decizia să se instaleze şi la Cotroceni un sistem de comunicaţii direct cu ambasadele, pentru a preveni întîmplări pe care le-am trăit, în care mesajul preşedintelui nu se transmite către misiuni diplomatice. Dacă voi constata că se menţine această tendinţă, vom comunica direct. Sper să nu fie cazul, odată cu venirea domnului ministru Corlăţean, dar dacă va fi cazul o voi face fără reţineri“, le-a spus Traian Băsescu ambasadorilor români. Cei care credeau că e smerit, că va oferi o „nouă faţă“, că tace „strategic“, că trece printr-o perioadă de adînci reflecţii, că e vulnerabilizat după ce 7,4 de milioane de persoane l-au dorit demis s-au înşelat. E acelaşi Traian Băsescu, neschimbat, pus pe harţă, dornic să controleze totul, reluînd – de această dată din postura de preşedinte – teza unei „lovituri de stat“, evitată în ultimul moment pentru că instituţiile şi-au făcut datoria. Care instituţii? Alea. Acelea. Cele care sînt considerate independente, dar care, în majoritate, lucrează pentru (sau în sprijinul lui) Traian Băsescu. Nici postura de salvator n-a evitat-o, zicînd că „aliaţii şi prietenii noştri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen“. Acum, cu Traian Băsescu la Cotroceni, se poate şi „în Schengen“. Cu El se poate. Totul e posibil. O mai clară situare deasupra partidelor, a instituţiilor, a guvernului, a tuturor celor care alcătuiesc România instituţională nici că se putea. Traian Băsescu este din nou premier, strateg de politică externă, el face şi desface totul, el „ne