Un bărbat din satul Sîrbi, comuna Țifești, și-a pus capăt zilelor aseară, spânzurându-se. El a fost găsit de familie fără suflare. Potrivit unor surse, bărbatul suferea de cancer la colon. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală (SML) Vrancea pentru efectuarea necropsiei.
Un alt bărbat, de 63 de ani, din Bilieşti, s-a spânzurat aseară de un copac din spatele casei, cu sârmă şi o bucată de rafie, care a fost găsită înfăşurată în jurul copacului. Este a doua tentativă de suicid a bărbatului, prima oară acesta fiind găsit de familie şi oprit la timp. Şi corpul bărbatului a fost transportat la SML Vrancea pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor morţii.