Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Nu statul e prea puternic, ci politicienii care îl încalecă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 septembrie 2012 ·

Traian Băsescu spune că, la limită, instituţiile statului au rezistat. Că puciul parlamentar condus de USL a eşuat datorită opoziţiei unor instituţii-cheie. Sursa: EVZ

Ştiu că DNA a luat la 12 noaptea listele electorale în original, ca să nu mai poată interveni nimeni pe ele, şi acela a fost momentul-cheie al războiului politic din ultimele luni. Presupunând că a fost un merit, este suficient pentru a fi mulţumiţi? Ce alte datorii mai are statul de drept şi în vremuri de pace?

În 20 de ani de administrare publică s-a ajuns ca 10 companii româneşti să producă 90% din totalul datoriilor la buget. Poşta Română continuă să fie disputată ca un trofeu de fiecare grup politic care se nimereşte, vremelnic, la Putere. Nu vorbesc de partide - că au guvernat împreună sau separat la intervale de timp atât de scurte încât diferenţierea nu are nicio valoare istorică – ci de clientelă. Suntem în 2012, Poşta Română are pierderi de 140 de milioane de euro, pierde între 25 şi 50 de milioane de euro/an, şi totuşi mulţi ani de-acum încolo statul de drept nu va lua nicio decizie ca să oprească acest robinet uriaş lăsat deschis.

Ministrul Liviu Pop a anunţat că anul acesta nu se va face nicio disponibilizare şi nici nu va fi privatizată. Pentru că e an electoral. Vom continua să plătim pentru Poşta Română. Statul de drept nu reacţionează în acest caz, înclinându-se deciziei politice. Nelu Balaş e un tip oarecare din Timişoara, putred de bogat, cu pământuri şi multe afaceri, dar care a vrut neapărat să fie director la falimentara Poştă Română. De Crăciun a distribuit 10.000 de felicitări cu numele său, pe cheltuiala Poştei. Era membru PDL şi cotiza acolo, de aceea l-au pus. Apoi a trecut la PNL, odată cu tot grupul lui Frunzăverde, şi a avut o singură pretenţie: să rămână director la Poşta Română. Şi a rămas. Statul de drept nu l-a anchetat şi nici măcar nu i-a întrerupt ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 56 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°