*Steliştii au avut emoţii ieri. Helmut Duckadam, preşedintele de onoare al clubului, a fost operat la acelaşi braţ în care se spunea că a fost împuşcat de Nicu Ceauşescu. Acum se află în afară de orice pericol
*Lui Duckadam i-a fost îndepărtartat un cheag de sânge, care, dacă ar fi ajuns la inimă, i-ar fi fost fatal
Preşedintele de imagine al Stelei, Helmut Duckadam, a trecut ieri printr-un moment delicat. Portarul cu care Steaua a câştigat Cupa Campionilor în 1986 a fost operat la Spitalul de Urgenţă din Constanţa pentru îndepărtarea unui cheag de sânge format la nivelul antebraţului. Diagnosticul medicilor a fost ischemie acută, iar rapiditatea cu care a fost supus intervenţiei chirurgicale l-a salvat pe Duckadam de la consecinţe mai grave, printre care s-ar fi putut număra şi amputarea braţului.
I s-a făcut rău când şi-a luat fetiţa în braţe
Întâmplarea nefericită s-a declanşat joi, în timp ce oficialul Stelei se afla în vacanţă pe malul Mării Negre, alături de soţie şi de fetiţa sa. "Eram pe faleză şi m-am forţat să o iau în braţe pe cea mică. Mi s-a făcut rău de la cheagul de sânge pe care îl aveam în antebraţ şi m-am dus la spital. E bine că intervenţia chirurgicală s-a făcut la timp", a explicat Duckadam, imediat după ce a ieşit din operaţie. "Viaţa lui nu este pusă în pericol. Mâine (n.r. - azi) este posibil să fie externat", a confirmat şi managerul unităţii medicale. Din partea Stelei, singurii care au avut o reacţie au fost Gigi Becali şi antrenorul Reghecampf.
Becali: "Sunt şocat!"
Patronul roş-albaştrilor a avut o intervenţie televizată în care a explicat situaţia lui Duckadam. "Sunt şocat, nu ştiam de problemele sale. Aş vrea să-l aducem la un spital din Bucureşti. Am vorbit cu doctorul Brădişteanu (n.r. - chirurg cardiovascular) şi mi-a spus că nu este nimic grav", a declarat latifundiarul.
Ischemia acută