Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevul premiant la bacalaureat, la un pas de eliberare din arest

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Elevul care a dat bacalaureatul din arestul Poliţiei Suceava şi a reuşit să fie primul pe judeţ la sesiunea din toamnă a acestui examen este aproape de a pleca acasă. Tribunalul Suceava a admis ieri cererea de eliberare sub control judiciar formulată de Bogdan Vlăduţ Donisan, de 19 ani, dar soluţia finală va fi dată de Curtea de Apel Suceava, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Tot ieri, Tribunalul Suceava a respins cererea de prelungire a măsurii de arestare preventive formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava. Şi în acest caz, decizia finală se va lua la Curtea de Apel Suceava, cu ocazia recursului pe care judecătorii de aici îl vor analiza.

Bogdan Vlăduţ Donisan este elevul care, după ce a luat bacalaureatul din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava obţinând media cea mai mare dintre candidaţii prezenţi la sesiunea din toamnă, a devenit vedetă printre deţinuţi. Tânărul în vârstă de 19 ani a stat şi a învăţat zi şi noapte în celula din arestul Poliţiei Suceava, iar rezultatele muncii sale au stârnit admiraţia colegilor de celulă. Donisan a fost coleg de celulă cu un individ cercetat pentru trafic de ţigări, altul pentru înşelăciuni cu carduri bancare, şi un al treilea cercetat pentru un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane.

„Au fost condiţii acceptabile în arest pentru a învăţa şi sper ca acest rezultat să le arate autorităţilor că nu sunt acel pericol public pentru societate pe care-l văd ei în persoana mea”, a spus acum câteva zile Bogdan Vlăduţ Donisan.

El a trecut examenul de bacalaureat cu media generală 8.91, cea mai mare din judeţ la sesiunea din toamnă. El a fost notat cu 10 la Geografie, 9 la Limba şi Literatura Română şi 7.75 la Istorie.

Bogdan Vlăduţ Donisan a fost arestat pe 16 iunie 2012 şi este acuza

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În această dimineață: A FOST ÎNCHISĂ autostrada între Sibiu și Boița. VEZI cauza

Gazeta valceana acum o ora
Autoritățile au închis sectorul de autostadă dintre Sibiu și Boița în această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024. Măsura a fost necesară din cauza vântului extrem de puternic care bate la rafală cu peste 120 km/h. „În această zonă este în vigoar

Vântul puternic blochează toate porturile româneşti de la Marea Neagră

Mediafax acum 14 minute
Măsura afectează toate operaţiunile de transport maritim şi fluvial din porturile de la Marea Neagră. „Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră”, in

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

UPDATE - Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 163 persoane au votat până acum / Votul a început în 11 state

News.ro acum 49 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 163 de persoane votând până acum. La prima secţie deschisă, cea din Auckland, Noua Zeelandă, 11 persoane şi-au exercitat deja dreptul de vot. UPDATE - Conform site-ului prezenta.roaep

Meteo. Cum va fi vremea până în ajun de Crăciun

Mediafax acum o ora
Meteo Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice, sud-estice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: doi morţi şi 12 răniţi, numeroase clădiri avariate

News.ro acum 49 minute
Un atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî, din nord-estul Ucrainei, a ucis vineri dimineaţă două persoane şi a rănit 12, au anunţat autorităţile regionale, scrie Reuters. Douăsprezece blocuri de locuinţe, cinci reşedinţe private, un magazin şi tr

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum 2 ore
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Jucătorul FCSB-ului, făcut făcut praf după meciul cu FC Botoșani: „Indolență și lentoare”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Marius Baciu (49 de ani), fostul fundaș central care a jucat pentru Steaua între 1996 și 2002, l-a criticat dur pe William Baeten (27 de ani), extrema dreapta de la FCSB, după meciul cu FC Botoșani.

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum 3 ore
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Trafic îngreunat pe Transalpina, după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil

HotNews acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, pe Transalpina, unde mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt şi au căzut pe carosabil, informează News.ro Potrivit datelor furnizate de oficiali Poliţiei judeţene Alba, traficul ru

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°