Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Braşov vinde cantoane la 1.000 de euro bucata

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

83 de cantoane vor fi vândute de CFR către angajaţii care au locuit până acum în regim de chirie. Multe nu au apă curentă, însă au electricitate

CFR vinde locuinţele de serviciu ale angajaţilor, situate în preajma haltelor şi gărilor. În Braşov vor fi scoase la vânzare aproximativ 200 de astfel de spaţii, dintre care 80 sunt foste cantoane. În imobile locuiesc acum cu chirie foşti sau actuali angajaţi ai CFR care le vor cumpăra la preţul stabilit de evaluatori. Multe din locuinţe au doar curent, nu şi apă curentă, iar preţul unui canton nu va trece, se pare, de 1.000 de euro.

Locuinţele de serviciu se află în clădiri ale CFR situate în zona staţiilor de cale ferată, halte, puncte de oprire şi sunt ocupate de chiriaşi în baza unor contracte de închiriere. Vânzarea lor poate demara doar la solicitarea scrisă a chiriaşului care ocupă imobilul. „Noi i-am avizat că consiliul de administraţie a acceptat vânzarea, ei au fost înştiinţaţi. Urmare a acestei înştiinţări, ei trebuie să se prezinte la noi să facem un acord pentru evaluarea acestor bunuri, urmând apoi să trecem la vânzarea lor. Evaluarea se face de un expert, în funcţie de preţul în zonă, distanţă”, a precizat Nicolae Costache, director patrimoniu CFR Braşov.

83 de cantoane vor fi vândute de CFR către angajaţii care au locuit până acum în regim de chirie. Multe nu au apă curentă, însă au electricitate. Preţul unui canton nu va depăşi cu mult o mie de euro. Ana Chifor are 83 de ani, iar ultimii 37 i-a trăit în cantonul de la Dârste. A fost nevastă de ceferist, dar bărbatul i-a murit şi ea a rămas să locuiască aici. Pentru 15 milioane, cele două camere ale cantonului sunt ale ei. „Locuiesc din 1975 aici, bărbatul era ceferist. Avem apă, e curent, gaz nu e, facem foc cu lemne. E grea viaţa la canton, nu e uşor”, ne-a spsus Ana Chifor. În aceeaşi situaţie e şi familia Druta. Amândoi a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 10 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°