Prima ediţie a concursului naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România", va avea loc în Bucureşti, în perioada 2 - 8 octombrie
Organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Headsome Communication, evenimentul este parte a proiectului „Cele mai frumoase cărţi din România", care îşi propune să iniţieze o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte şi să ajute la profesionalizarea acestui domeniu. Organizatorii îşi doresc să promoveze cele mai valoroase realizări autohtone în domeniul designului de carte, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, se arată într-un comunicat de presă.
Concursul se adresează deopotrivă profesioniştilor din industria cărţii, artiştilor vizuali şi publicul larg şi îşi propune să evalueze cărţile ultimilor doi ani, realizate în România sau Republica Moldova.
Înscrierile vor avea loc până în data de 2 octombrie, iar anunţarea finaliştilor va fi făcută pe 8 octombrie.
Formularul de înscriere, împreună cu un exemplar din carte pot fi trimise direct pe site-ul concursului www.celemaifrumoasecarti.ro, existând, de asemenea, posibilitatea de a fi trimise prin poştă la sediul Asociaţiei pentru Performanţă şi Cultură, sau aduse personal la Muzeul Literaturii Române din Capitală.
Juriul este format din cinci specialişti români - Tim Nădăşan, Mircia Dumitrescu, Stela Lie, Nicu Ilfoveanu şi Mario Demezzo - şi un consultant extern - Uta Schneider (Germania).
Cele două expoziţii programate să aibă loc în cadrul proiectului „Cele mai frumoase cărţi din România" vor avea loc la Frankfurt, în cadrul ediţiei de anul acesta a Târgului Internaţional de Carte (10 - 14 octombrie), la standul României, apoi la Bucureşti, la finalul lunii octombrie. În cadrul vernisajului expoziţiei de la Bucureşti, va avea loc şi ceremonia de premiere. J