La sfârşitul lunii trecute, preşedintele Fundației Stichting Sociaal Medische Hulpverlening aan Oost Europa (SMHO), Jean Pierre Bours, a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei Vatra Moldoviței. Primăria comunei Vatra Moldoviței, cu acordul Consiliului Local, a decis să îi acorde olandezului titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Vatra Moldoviței, pentru implicarea pe care a avut-o Jean Pierre Bours la bunăstarea locuitorilor comunei, în cei peste 20 de ani de voluntariat.
Înmânarea titlului de „Cetățean de onoare” al comunei Vatra Moldoviței a avut loc pe 31 august, la Primăria comunei Vatra Moldoviței, în prezenţa subprefectului județului Suceava, Constantin Harasim.
Titlul i-a fost înmânat olandezului de primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, iar la eveniment au fost prezenţi şi Traian Iliesi, primarul comunei Moldovița, Nicolai Baltag, primarul comunei Vama, Maftei Tiron, primarul comunei Frumosu, Mihai Constantinescu, primarul comunei Sadova, dr. Adriana Ispir, director medical al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, Ilie Sauciuc, director coordonator al Școlii cu clasele I-VIII Vatra Moldoviței, Marcela Popescu, consilier educativ al Grupului Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, preotul Dan Negură, paroh la Biserica „Mihai și Gavriil” Vatra Moldoviței, Cristina Chert, director executiv TON, Mihaela Hiche, coordonator ADAM Moldovița, Wilhelmine Dumitrașchevici, membru fondator al F.U. Proiecte Limburg România, membri F.U. Proiecte Limburg România.
De peste 20 de ani, în spijinul locuitorilor din Vatra Moldoviţei
Întregul eveniment a fost organizat de primarul Virgil Saghin și de Ancuța Ionela Negură, președinte F.U. Proiecte Limburg România.
În perioada 27 august – 2 septembrie, membrii F.U. Proiecte Limburg România au primit vizita celor patru membrii ai delegației fundației olandeze SMHO, din comuna