Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorj. Bărbatul acuzat că a înşelat mai multe persoane dându-se drept inspector anticorupţie a fost arestat preventiv

Publicat in Antena 3, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

Bărbatul acuzat că a înşelat mai multe persoane dându-se drept inspector anticorupţie a fost arestat preventiv, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Gorj, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Gorj, vineri a fost realizat un flagrant în urma căruia bărbatul de 48 de ani a fost reţinut, acesta fiind prins în timp ce lua bani de la o persoană căreia îi crease convingerea că o poate apăra în instanţă pentru a-i câştiga un proces.

Bărbatul a fost acuzat ulterior că ar fi înşelat alte nouă persoane de la care ar fi luat 27.000 de lei tot sub motivaţia că va lupta pentru drepturile lor, acesta neavând însă studii juridice, fiind doar absolvent de liceu.

Doi dintre păgubiţii audiaţi sâmbătă de poliţişti au declarat pentru MEDIAFAX că acesta folosea documente şi le vorbea în aşa fel încât le-a convins că este "de la anticorupţie".

"Are biroul acela pe care scrie mare Anticorupţie şi ne punea pe chitanţe şi ştampila cu balanţa Justiţiei. Ziceai că e de la Tribunal şi l-am crezut că ne poate ajuta", au spus păgubiţii.

Dumitru Lăpădat conducea la Târgu Jiu o organizaţie nonguvernamentală, intitulată Forţa Naţională de Luptă Împotriva Abuzurilor, Nedreptăţilor şi Corupţiei, care a avut şi observatori la alegerile locale din luna iunie.

Aceasta avea sediul în apropiere de Registrul Comerţului din cadrul Tribunalului Gorj, iar pe sigla de la intrarea în clădire erau imprimate atât steagul României, cât şi cel al Uniunii Europene.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat suspectat că a înşelat mai multe persoane, prin crearea convingerii că în calitate de "inspector anticorupţie", le va ajuta în rezolvarea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°