Bulgaria şi Macedonia sunt două state suverane pe care le leagă atât prezentul cât şi viitorul, a scris preşedintele bulgar Rosen Plevneliev într-o scrisoare adresată omologului său macedonean, George Ivanov, conform agenţiei Novinite.
Preşedintele Plevneliev a trimis o scrisoare oficială omologului său cu ocazia Zilei Independenţei în Macedonia, pe 8 septembrie.
"Este datoria noastră să întărim relaţiile, să căutăm consens şi să ne opunem diviziunii", a mai scris preşedintele bulgar.
"Bulgaria întinde o mână către Macedonia şi aşteptăm dovezi concrete că suntem într-o nouă fază de dezvoltare a relaţiei", a adăugat Plevneliev.
În scrisoarea sa, şeful de stat a întărit o afirmaţie a lui Ivanov, care a declarat, la Bruxelles, că interpretările istoriei ar trebui să rămână istoricilor şi că politicienii şi societăţile din cele două ţării ar trebui să trăiască în prietenie.