Focurile de armă au avut loc în urmă cu pu'in timp în capitală. Victimele nu sunt în stare gravă. Două persoane au fost împuşcate. SMURD-ul a ajuns la faţa locului şi acordă îngrijiri medicale.
"Este vorba despre două victime. Ambele victime au rezultat în urma unei agresiuni cu armă cu bilă. Una nu a să fie transportată la spital, cealaltă persoană prezintă o plagă împuşcată şi a fost dus la spital. Incidentul a avut loc în sectorul 5. Victimele se aflau în stradă", a spus Bogdanul Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
La locul evenimentului aproximativ o sută de oameni, astfel că a fost necesară intervenţia jandarmilor şi poliţiştilor pentru a linişti spiritele.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, una dintre persoanele rănite a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, în timp ce a doua a refuzat spitalizarea.
Un conflict între mai multe persoane de etnie romă a degenerat sâmbătă, astfel că la ora 20.30 serviciile de intervenţie au fost chemate pentru a calma scandalul care s-a soldat cu răniţi, împuşcaţi cu pistol cu bile de cauciuc.
Conflictul a adunat aproximativ o sută de persoane în zonă, iar reprezentanţii autorităţilor au percheziţionat mai multe dintre acestea. Asupra uneia au fost găsite o sabie şi un cuţit, astfel că a fost dusă la poliţie, pentru a i se întocmi dosar pentru port ilegal de armă albă.
Focurile de armă au avut loc în urmă cu pu'in timp în capitală. Victimele nu sunt în stare gravă. Două persoane au fost împuşcate. SMURD-ul a ajuns la faţa locului şi acordă îngrijiri medicale.
"Este vorba despre două victime. Ambele victime au rezultat în urma unei agresiuni cu armă cu bilă. Una nu a să fie transportată la spital, cealaltă persoană prezintă o plagă împuşcată şi a fost dus la spital. Incidentul a avut loc în sectorul 5. V